CUM EU AM ALES - Silvia Urlih

M-am întors la tine,

Dunăre,

mamă a mea,

am îngenuncheat

sub voalul valului învolburat…

te-am întrebat

dacă mă mai primești la tine,

dacă îmi dai din tine

o stea,

dacă mă mai primești,

căci…

lumea m-a furat.

M-ai privit o secundă,

doar

o secundă

m-ai privit,

genunchii de lacrimi mi i-ai șters

și cu valul

mi-ai spus,

că pământul rădăcinii mele nu-i la tine,

că trupul de pădure mi-e tivit,

că muntele mi-e casă,

că soarele meu

încă nu a apus.

Am revenit la tine

și am vorbit

cu pești nepescuiți,

când mâna am întins spre tine,

mi-ai dat..

o undiță uzată,

m-ai îndrumat să pescuiesc,

să urc pe munți

necuceriți,

să prețuiesc pământul,

să înțeleg c-a mea e

lumea toată.

M-am întors la tine,

Dunăre,

tată al meu,

m-ai ridicat o clipă

în palma valului golit de mâlul cules,

mi-ai spus

că locul meu nu-i lângă tine,

ci lângă Dumnezeu,

mi-ai spus

că viața mea,

e

așa cum eu am ales.

Silvia Urlih