De ce nu ai curaj
să mă iubești,
de ce ți-e frică astrele
să-mi dai,
de ce ca pe o Ană în zid
mă zugrăvești,
dar zilele
și nopțile
îmi spui
că mi le dai ?
De ce pe necredința-ți
tu mă pictezi icoană,
de ce nu ai curaj
să-mi spui doar
un cuvânt,
de ce îmi pui pe frunte spini
împletiți coroană,
și-apoi îmi spui iubirea
că-i plângere
de vânt ?
De ce cuțitul vorbei l-împlânți
cu–a ta muțire,
de ce arunci bărbatul
în vinul
fără gust,
de ce paharul sorții nu-l spargi
fără căire,
iubirea ce mi-o porți,
de ce-a murit
în must ?!
De ce-n ghețarul nopții arunci
cuvântul sacru,
de ce
iubirea ta-i floare de mătrăgună,
de ce
zâmbetul ți-este dezgustător
și acru,
de ce
când mă privești mă-nvălui
în furtună ?!
Silvia Urlih 28.09.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu