DAR ȘTIU - Silvia Urlih

Când

am venit pe lume,

legată de lumină,

eu am crezut o clipă,

că sunt

asemeni ei,

dar,

n-am știut că-n viață,

îmi voi fi eroină,

cum n-am știut că soarta,

mi-e scrisă

de condei.

Ursita șușotește

că-mi sunt

copacul viu,

că rădăcina mea-i răsad

din infinit,

că frunzele mă dor,

pentru că…

mi-e târziu,

că…

în curând voi merge,

de unde

am venit.

Mă-ntreb

unde mi-e casa,

cine îmi sunt părinți,

mă-ntreb de rădăcina

și-a regăsit

pământul,

dacă în asfințit

e rai,

dacă sunt sfinți,

dar știu că n-oi muri,

căci

templul mi-e mormântul.

Silvia Urlih 18.09.2014