Cândva,
erai poate o floare,
sau poate marea
ce-a imprimat
nisipul,
sau poate zâmbet,
prin timpuri
călătoare,
sau poate cerul,
ce-ți învelește
chipul.
Ai fost…
dar azi ești
tu
ce timpul îl brăzdează,
ești ramul care știe
pe geam
a creiona,
ești zâmbetul care-n nisip
dansează,
tu ești femeia care știe
cu norii
a zbura !
Tu
ești poemul clipei
sau al orei,
ești muza ce pictează povestea
sub lumină,
tu
ești izvorul
din râul
aurorei,
ești
cântecul de flaut,
nisipul
ce-l domină.
Poem dedicat Marianei Pachis, regizoare,
scenograf , pictoriței care se joacă cu nisipul, creând filme care s-au
înscris în Cartea Recordurilor
Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu