Mi-am pus gândul într-un vârf
de ac,
i-am pus fir de borangic
și țes.
Vreau să țes
o rochie.
O rochie de mireasă !?
O rochie de bal !?
Vreau să o țes eu…
Eu,
cu gândurile mele,
așa cum azi am înțeles.
O rochie cu aripi,
cu munți,
cu râuri,
în culori de opal.
Borangicul gândului
țese.
Am ajuns deja la poale.
Și tot țes.
Rochia mă privește din cuier.
Pare că râde
de mine.
Tu nu vezi că ai uitat
să-i pui
aripi ?
Cum vrei să ies ?
Cum vrei să ieșim
din casa
trupului tău ?
Cum vrei pe culmi alpine ?
Gândul îmi țese
alte gânduri.
Rochia
e pe sfârșite.
Nu e neagră, nu e roșie, nu e verde,
dar
este de mătasă.
I-am cusut și câteva pene de șoim,
să pot urca
pe nesimțite.
Gândurile
vor să țeasă o rochie .
Nu de bal.
O rochie albă, pură…
de mireasă.
Silvia Urlih 22.10.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu