ÎMI SPUI CĂ ÎNCĂ EȘTI - Silvia Urlih

Din asfințit

fără de asfințit

cobor,

scobor înveșmântată-n soare,

mă cuibăresc în bucium…

mă ghemuiesc sub el

și cânt

ca un cocor

și cânt

și plâng

și râd…

mi-e lacrima a zbucium.

Te

prind gingaș în palma ce-mi tremură

a teamă,

îți torn în vene cosmos

și

stele-ți pun pe frunte,

te simt,

te văd,

iar sufletu-mi te cheamă,

ar vrea

prin mine să respire

zilele-ți cărunte.

Încremenit de timp,

în stâncă crești pe pajiștile-alpine,

cuprins de nemișcarea tăcerii,

zăbovești…

precum eternitatea ascunsă-n infinit

privești spre mine,

m-aștepți în Sfinx cu leacuri,

îmi spui

că

încă ești.

Mai stai în clipă…

oprește-ți răsuflarea și numără

în gând.

Auzi cum buciumul se zbate a aripă de flutur ?!

Auzi cum lacrima dispare încet, agonizând ?!

Auzi cum timpul stă în asfințit și-așteaptă clipa să o scutur ?!
Silvia Urlih 16.10.2015