Ai bătut cu putere
în poarta
sufletului meu
obosit,
nu ți-a fost teamă
de gându-mi
obtuz,
te-am poftit în curte,
o cafea ți-am servit
și-am privit
către tine…
să te refuz ?!
Mi-ai propus
la masa sufletului meu
să te așez…
cu priviri fără vlagă te-am rugat
să mai stai,
mi-era foame
de viață,
vroiam
să nu mai visez,
nu vroiam
o bucată din ea
să mai tai .
Ai sunat insistent
la ușa sufletului meu
vlăguit,
te-am privit pe vizor ,
mi-a fost
teamă de tine,
mi-ai trimis o depeșă,
am citit
și-am gândit…
nu de tine mi-e teamă…
ci
mi-e teamă
de mine.
Silvia Urlih 06.10.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu