Din obraji îmi cresc iar
frunze,
frunze
încrustate-n noapte,
frunze
din păduri umbroase
ce revarsă de sub pleoape,
de sub frunte se revarsă
ceruri fumurii ,
răscoapte,
năvălesc în lan de grâne ,
vor pe suflet
să îmi sape.
Genele-s făcute undă,
fluvii sunt,
ocean,
izvoare,
plouă ne-ncetat de ieri,
strâng sub streașină iar
rouă,
strâng de-o viață necuvinte,
strâng
să semene ogoare,
strâng sămânța neculeasă…
de aseară,
de când plouă.
Plouă
de sub geana dreaptă,
picătură-n picătură,
de sub stânga
curg șiroaie vorbele
ce nu le-am
spus,
picăturile-amândouă se unesc
sub arătură,
se adună-n crucea mea,
cruce
ce mai am
de dus.
Silvia Urlih - 12.oct.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu