SĂ NE FIM ETERNI - Silvia Urlih

Mă săvârșești

lumină,

din ceară

mă sculptezi,

în taină-mi vindeci

dorul

și sufletul buimac,

plutim în constelații…

să nu te disipezi,

să nu îmi furi petala

unită-n în flori de mac.

Îngenuncheat pe suflet,

în suflet vrei să-mi fii,

îți poposesc

în brațe,

pe pleoape

să-mi fii soare,

cu trandafiri mă chemi,

mă scoți din colivii,

nu-mi încuia iubirea,

durerea,

încă doare.

Să-mi sorbi din ochi lumina,

să fim

un curcubeu,

să ne-mpletim cu cerul,

din nouri să mă cerni,

să retrăim în azi

iubirea seculară,

să fim un singur eu,

să fim inelul clipei

și să ne fim

eterni.

Silvia Urlih 30.11.2017

DOI CĂLĂTORI - Silvia Urlih

Am fost

ca două ceruri

opriți de maluri dure,

am fost

ca doi copaci

fără pădure,

am fost

ca două râuri

fără de izvorâre,

am fost ca două dealuri

fără coborâre.

Am fost

ca două nopți

unite-n fulgerare,

ca două zile-am fost,

de nopți

aducătoare,

am fost

ca doi fugari

fugiți de pe cărare,

ca două doruri fost-am,

umbrite de uitare.

Am fost

doi nori uniți

de ploile-argintii,

fără de lună-am fost

în nopțile-arămii,

am fost

doi călători

cu geamantanele

în galaxii,

ca două stele fără nume-am fost

în nopțile târzii .

Silvia Urlih 30.11.2017

LA ȘEZĂTOARE - Silvia Urlih

Pe un război,

uitat în debara,

așteaptă firele să fie împletite,

așteaptă mâna

să le țeasă borangic

din razele de soare,

vor firele să fie viață,

să fie ziuă,

să fie de lume îndrăgite,

vor să alerge liber

pe cerul plin de stele

călătoare.

La șezătoare

s-au adunat în zi de neuitat,

anii zglobii…

dansează,

cântă,

povestesc,

se-nlănțuie  în horă,

maramă de zăpadă-ntind,

țes amintiri

în serile târzii,

se contopesc fire-n năframa

ce va acoperi ultima oră.

M-așez o clipă,

privesc țesutul

ce-am țesut,

ochii-mi privesc

marama croșetată,

e pânza vieții mele,

e viața ce-am avut,

o viață împletită din zile,

nopți…

și suflet…

o viață,

viața toată.

Silvia Urlih 29.11.2017

ARD, ÎNCĂ MAI ARD… Silvia Urlih

O candelă,

doar o candelă a sufletului,

suflet înlemnit

în flacăra ce arde,

încă mai arde

cu plâlpâiri leneșe.

Curg lin prin mine,

ard,

flacără de gheață,

prizonieră a inimii cu doruri

și dorinți.

Aprind

din când în când

focul

ce stă să se stingă.

Încă mai țin vie

flacăra vieții,

o viață care

a ars

până la epuizare

Am obositsă fiu flacără ?

Am obosit să ard

pentru a aduce lumina

din mine,

în mine,

spre tine,

lume ?

Ard, încă mai ard…

Silvia Urlih 28.11.2017

ÎNSETATĂ DE IUBIRE - Silvia Urlih

Sunt adesea umbră-n umbră,

umbră

ce se culcă-n vise,

visele se varsă-n mine ca un tropot

de copite,

din copitele ce zboară

peste visele promise,

îmi clădesc un drum

prin iarbă,

iarbă,

de visări tivite.

Sunt adesea umbră neagră,

umbra mea

îndoliată,

doliul dragostei

ce-a fost,

văduvit de neiubire,

neiubirea m-a ucis

cu-a sa coasă

înghețată,

între ceruri îngropată,

însetată de iubire.

Sunt adesea umbră albă,

umbră

a luminii fine,

luminez ca stea polară

când pe cer

apare luna,

las în urmă tropotit,

caii-n hățuri îi țin bine,

caut bolta mea albastră

să îmi fie-n nori

cununa.

 Silvia Urlih 28.11.2017

NU E AȘA IUBITE ?! Silvia Urlih

Se stinge floarea a iubire,

tânjește a…

iubite,

mustul din miere

o îmbată,

iubirea bate-n poartă…

așa visam în alte vieți,

visez și-n ierni sortite,

doi albatroși din zborul lor

să se găsească-n soartă.

Doi albatroși în zborul lor

și-au căutat sortirea,

înmănuncheați de briza mării

se-mbrățișează-n valuri,

s-au căutat în ierni și veri,

și-au căutat iubirea,

și-au fost și râu

și pod și maci

și-au fost și munți

și maluri.

Cuvântul

i-a tăiat în două,

i-a despărțit tăișul,

sânge albastru-a susurat din inimi necosite,

au coborât,

iar au urcat,

i-au cununat suișul…

pământul i-a-ngropat în el…

nu e așa,

iubite ?!

Silvia Urlih 27.11.2017

MOR CUVINTE NEROSTITE - Silvia Urlih

Sunt adesea gând,

iar gândul,

mă-nvelește în cuvânt,

sunt un gânt

ce mă-nfășoară

în cuvinte nerostite

literele-mi plouă-n slovă,

slova

într-un vers se-adună

dar,

m-apasă presințirea că în van

sunt risipite

Mor cuvintele

rostite

în răgaz și-n așteptări,

își fac piscuri de zăpadă

în tăcerile

din mine,

în imperiul alb al frunții

mă adun

din depărtări,

mor cuvinte nerostite,

deși vor

ca să lumine.

Mor cuvintele în mine,

susură

în agonie,

râu de miere au în ele,

dar

rămân uitate-n gând,

vor să fie încrustate

într-un pom

plantat în vie,

vor să-ți fie bob de grâu

semănat

în blând pământ.

Uneori

simt că sunt un pumn de cuvinte

nerostite

și atunci,

mă ascund în mine și tac…

tac,

dar las literele să se croșeteze între ele…

dacă dantela place ochiului

și sufletului,

mă fericesc .

Silvia Urlih - 27.11.2017

MI-A RĂMAS RAMUL - Silvia Urlih

M-am născut

și am urcat,

una câte una,

 stâncile.

Când credeam

că am ajuns în vârf de munte,

m-am prăvălit,

precum se prăvale izvorul.

Am urcat iar,

piatră cu piatră masivii muntoși,

mi-am ros palmele

și genunchii,

dar,

nu m-a durut.

Am urcat.

Am ajuns iar în vârf,

acolo unde primăvara

nu se topește sub arderea zăpezii.

Dar,

m-am întâlnit cu gerul,

un ger năprasnic.

Eram copac,

copac cu ram înflorit de frunză și floare.

Acolo,

în susul muntelui,

mi-am plantat rădăcinile.

Ce bine mi-era !

Ce bine mi-era să iubesc lumea !

Apoi,

au început să-mi cadă frunzele,

încărunțeau ,

se ofileau

și cădeau.

Era iarna vinovată,

era gerul vinovat ,

erau viermii vinovați,

eram eu,

sau tu ?

Da,

acum știu…

nici gerul,

nici iarna,

nici viermii

nu mi-au lăsat ramul văduvit de frunze și flori.

Ești tu, doar tu.

Toxicul iubirii tale mi-a otrăvit

și floarea

și frunza

și seva.

Mi-au rămas ramul și soarele și ploaia.

Înfloresc iar cu lumina din mine !

Silvia Urlih 26.11.2017

VOI ÎNFLORI ETERN - Silvia Urlih

Sunt fluviu,

mă scobor spre tine,

sunt cumpăna lăsată în fântână,

îți umplu ciutura iubirilor

cu mine

şi te ridic să vezi lucirea,

ca apa vie să mă bei

o viaţă,

e apa iubirilor ce se-ncunună,

cu mine să te speli,

în oglindirea mea

să-ți afli nemurirea.

Sunt cântecul mălinului albastru,

sădește-mă-n grădina ta

din palmă,

culege-mă în ierni

și-n primăveri,

păstrează-mă în vara-ți vestejită,

voi înflori etern ,

iar toamnele

nu-ți vor mai fi în toamnă,

îmi voi jertfi și veri și primăveri,

iarna să nu-ți mai fie

în geruri ceruită.

Silvia Urlih 26.11.2017

VREAU SĂ VEZI - Silvia Urlih

Am fost un fulg

din aripă de înger,

în zborul meu print timp și spațiu,

am strâns în vene

lacrimi

și zâmbete

și soare,

am strâns

și zile și nopți

și nori și cer albastru,

am coborât în hăuri,

dar am ajuns pe steaua călătoare.

De ieri,

sunt pasăre

cu aripi larg deschise,

sunt una cu îngerul ce m-a-nfiat

să-mi fie bine,

îmi e și mamă

și tată

și frate

și cheile promise,

îmi este zborul,

îmi este briza

care mă plimbă pe coline.

Vreau să vezi cerul

pe care-l pot desena,

vreau să vezi

pasărea ce-mi sunt,

vreau să vezi timpul

ce ne rămâne în urmă,

vreau să vezi

cum știu să mor

și să renasc

în zbor,

vreau

să vezi aripile pe care îngerul mi le-a dat.

Silvia Urlih 26.11.2017