luni, 27 noiembrie 2017

MOR CUVINTE NEROSTITE - Silvia Urlih

Sunt adesea gând,
iar gândul,
mă-nvelește în cuvânt,
sunt un gânt
ce mă-nfășoară
în cuvinte nerostite
literele-mi plouă-n slovă,
slova
într-un vers se-adună
dar,
m-apasă presințirea că în van
sunt risipite

Mor cuvintele
rostite
în răgaz și-n așteptări,
își fac piscuri de zăpadă
în tăcerile
din mine,
în imperiul alb al frunții
mă adun
din depărtări,
mor cuvinte nerostite,
deși vor
ca să lumine.

Mor cuvintele în mine,
susură
în agonie,
râu de miere au în ele,
dar
rămân uitate-n gând,
vor să fie încrustate
într-un pom
plantat în vie,
vor să-ți fie bob de grâu
semănat
în blând pământ.

Uneori
simt că sunt un pumn de cuvinte
nerostite
și atunci,
mă ascund în mine și tac…
tac,
dar las literele să se croșeteze între ele…
dacă dantela place ochiului
și sufletului,

mă fericesc .
Silvia Urlih - 27.11.2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu