Sunt
adesea gând,
iar
gândul,
mă-nvelește
în cuvânt,
sunt
un gânt
ce
mă-nfășoară
în
cuvinte nerostite
literele-mi
plouă-n slovă,
slova
într-un
vers se-adună
dar,
m-apasă
presințirea că în van
sunt
risipite
Mor
cuvintele
rostite
în
răgaz și-n așteptări,
își
fac piscuri de zăpadă
în
tăcerile
din
mine,
în
imperiul alb al frunții
mă
adun
din
depărtări,
mor
cuvinte nerostite,
deși
vor
ca
să lumine.
Mor
cuvintele în mine,
susură
în
agonie,
râu
de miere au în ele,
dar
rămân
uitate-n gând,
vor
să fie încrustate
într-un
pom
plantat
în vie,
vor
să-ți fie bob de grâu
semănat
în
blând pământ.
Uneori
simt
că sunt un pumn de cuvinte
nerostite
și
atunci,
mă
ascund în mine și tac…
tac,
dar
las literele să se croșeteze între ele…
dacă
dantela place ochiului
și
sufletului,
mă
fericesc .
Silvia Urlih - 27.11.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu