Nemuritor e timpul,
încet
prin timp se scurge,
în veșnica-i plimbare,
mai pierde un trecut,
îl pierde unde luna
spre
noaptea albă fuge,
să-și fie iar luceafăr
din stele
renăscut.
Cerneala vieții plânge
cu litere
din soartă,
mai lasă-n plânsul ei
o lacrimă-n eseu,
iubirea crucii sfinte
citește
și îl iartă,
îi iartă-ngenuncherea,
să nu-i fie prea
greu.
Nemuritor e timpul
în nemurirea-i dreaptă,
te-mbrățișeaz-o clipă,
o clipă,
cât o viață,
te lasă să pășești,
să urci
treaptă cu treaptă,
pune sub tălpi albastrul,
pădure
și verdeață.
Silvia Urlih 05.11.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu