BEȚIA IUBIRII - Silvia Urlih

Te-ai îmbătat cu nemurirea

când gura mea

te-a sărutat,

te-ai furișat la sânu-mi pârg,

în mine,

focul ai aprins,

în adieri m-ai adiat

m-ai desfătat

și legănat,

mi-ai prins luceferii în plete

și mi-ai dat tot

ce mi-a fost

scris.

Ce dulce

dar amară-i noaptea

când o îmbăt

să o adorm,

ce dulci sunt palmele ce-mi scriu

pe scrisul vieții

și-a iubirii,

sărutul meu te frură-n clipă

și

te ascunde în nesomn,

ca o grădină care-nfloare

când a sădit

floarea sortirii.

Nebună-i ziua

care fuge

să prindă-n zbor iar asfințitul,

nebună-s eu

când te iubesc,

cum te-am iubit

și-n altă viață,

nebună-i noaptea

ce se-ascunde

să n-o răpească răsăritul,

nebună-i dragostea din noi,

c-o ține-n stele

înghețată.

E nebunie

să iubești

și să fii iubit ?

E nebunie

să te lași rănit

la infinit ?

E nebunie

să renunți la iubirea

ce ți-a fost scrisă ?

Ce e nebunia ?

Ce e beția iubirii ?

Silvia Urlih 05.11.2017