Să
nu îmi furi iubirea,
să nu mi-o furi,
iubire,
să nu mă amăgești
că soarele-mi
vei da,
să nu îmi furi iubirea
cu vorbe socotite,
căci,
inima
nu doarme,
ea-mi simte lacrima.
Să nu te-ascunzi iubire,
când
sufletul te cheamă,
în lăcrimări de stele,
pot fi
a ta lumină,
când
noaptea-n mine plânge
cu frunze de aramă,
iubire,
nu te-ascunde,
doar tu poți fi
divină.
În
urmele ce-ți merg
la geamul meu
spre seară,
ți-aud pășirea lină,
îți simt
suflarea-n gând,
mi-aduci sărutul serii
cu visul
să-mi apară
în sufletul ce-și vede
iubirea
levitând.
Silvia Urlih 09.11.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu