TE-NȚEAPĂ TRANDAFIRUL - Silvia Urlih

Ești un blestem ce-l duci…

s-a spart

înaltu-n tine,

ți-aruncă praf de stele

pe fața-ți pământie,

se răzvrătește cerul,

iarba

abia te ține,

simți că te dor dureri,

abia pășești

pe glie.

Ești freamătul pădurii

ce-și strânge frunza-n trup,

ești pomul

ce își plânge rodul pierdut

la vamă,

ești ca albina care

s-a rătăcit

de stup,

nimic nu înțelegi,

somnul

la somn de-ndeamă.

Simți

că ești munte zvelt cu piept zdrobit

de ciori,

parcă ai fi vădana

ce-și plânge-n noapte

fiul,

ai vrea să retrăiești,

ai vrea să știi

să zbori,

dar nu găsești grădina…

te-nțeapă trandafirul.

Silvia Urlih 29.03.2018

SĂ FIM DIN NOU IUBIRE - Silvia Urlih

Aș vrea

să mă alinți cu nemurirea

și-n nemurire

să ne aflăm aflarea,

aș vrea

să mă alinți cu șoaptele din ploaie

și-n ploaie

să ne spălăm ursitul

și uitatul.

Aș vrea

să reaprinzi în mine vâlvătaia

ce s-a topit

la fel ca lumânarea,

aș vrea

să mai trăiesc

un veac

sau o secundă

să nu mai simt în mine

amurgitul.

Aș vrea

să te trăiesc

în nemurire

și-n nemurire

să ne fim murire,

aș vrea

ca să renasc a doua oară

să te renaști,

să fim

din nou

iubire.

Silvia Urlih 28.03.2018

AȘ ȘTI IAR SĂ IUBESC - Silvia Urlih

Dacă o clipă

ți-ai lăsa sărutul pe-ntunecimea mării

să fie iară verde,

dacă o clipă

ți-ai lăsa suflarea

să sufle

peste valul înspumat,

dacă o clipă

ți-ai lăsa privirea

ca în privire,

privirea să-mi dezmierde,

aș fi iar întregirea

ce în întreg se vede,

aș fi iar ce am fost,

aș fi înger de viață aninat.

Dacă în dimineață

mi-ai căuta aflarea

ce-n noaptea adormită

o clipă s-a oprit,

dacă în clipa zilei

mi-ai fi rază de soare

ce s-a oprit în zori

să-mi fie alinare,

dacă în asfințit mi-ai arăta apusul

ce în apus se culcă

să-și fie răsărit,

aș fi iar pruncul vieții,

aș ști iar să iubesc,

mi-aș regăsi puterea să-mi fiu din nou

cărare. 

M-aș regăsi prin tine, dacă mi-ai fi în clipă, o clipă.

Silvia Urlih 28.03.2018

VA FI SĂ FIE - Silvia Urlih

Mai dă-mi o foaie de hârtie,

să scriu pe ea

ce îmi doresc,
să îmi scriu

dorul de trăire,

să-ți spun că vreau

să te iubesc,
să-ți scrie vântul de pe creste,

câtă lumină duce-n crâng,
iar adierea

să-ți dea veste,

câtă dorință-n mine

strâng.

Să scriu pe foaie

vorbe blânde,

să scriu

că dragostea-i comoară,
să scriu că noaptea

este albă

și se întinde peste seară,
să scriu

că luna ne e pat iar soarele

ne este lună,

să scriu că muntele-i cărarea

ce-n dimineață

se adună.

Îmi curg cuvintele din suflet

ca o cascadă-n infinit,

și

nu mai pot să mă opresc

să-ți spun:

iubite-mi ești iubit,

știi…

nu mai pot să mă opresc

când curge scrisul

pe hârtie…

din astre vii iubitul meu,

iubirea ta,

va fi să fie.

Silvia Urlih 28.03.2018

FARMECUL IUBIRII - Silvia Urlih

În farmecul iubirii

ce se-mparte-n doi,

stau

trezitele iubiri

fără porţi şi chei,

sacadat se-aud bătăi,

ritm ameţitor,

paşi din cântecul iubirii,

se învârt prin noi.

Colindă paşii

pe cărarea vieții,

înverzesc

ca firul ierbii,

venele zvâcnesc,

troienesc aleile,

sufletul îți cântă,

frunza verde-a-dragostei

tremură tăcută.

Sunt cărări

ce te afundă

prin desişul vieţii,

amețești în tufe

cu miros de-amor,

te pierzi ca-ntr-un labirint,

rămâi prizonier

şi rob,

dragostei eterne.

Silvia Urlih 27.03.2018

PLÂNGE DUMNEZEU - Silvia Urlih

Coboară braţe din înalt

s-arunce de pe frunte

sudoarea nemiloasă

şi negura durerii,

privește Fruntea-naltă

cum

omul chinuiește

natura fără vină

ce doar îi dăruiește

Se nasc  scântei de furie

ce-a strâns fruntea cernită,

se-adună în venin

tot gândul de durere,

aruncă tot năduful

ce i s-a strâns sub tâmple,

ar vrea să-ngroape răul

ce a ciuntit

pământul.

S-a spart oglinda mării

de-atâta suferință,

s-a răzvrătit și zarea

și noaptea din pământuri,

Îl doare nedreptatea

și răul din adâncuri,

vrea să-și reverse albul

să spele iar

păcatul.

Ce rău îl doare pe Dumnezeu urâțenia lumii !!!

Plânge cu lacrimi de foc

și-ar vrea să-și salveze copiii.

Plânge Dumnezeu,

plânge natura,

plânge pământul.

Silvia Urlih 27.03.2018

NU-I ÎNCĂ VREMEA SĂ PLEC - Silvia Urlih

Nu-i încă vremea

să las copacii să plângă

a pustiu,

nu-i încă vremea

să las oceanul

să își golească valul,

nu-i încă vremea

să las izvorul să-și spună:

o să fiu,

nu-i încă vremea

să las pădurea

să își usuce

ramul.

Nu-i încă vremea să plec spre nemurire,

nu-i încă vremea să spun: rămâi cu bine,

nu-i încă vremea să mor fără iubire,

nu-i încă vremea să-mi fiu fără de tine.

Nu-i încă vremea

să las iubirea să plece

fără mine,

nu-i încă vremea

să las durerea

să-mi plângă fără noi,

nu-i încă vremea

să-mi spun :

îmi este bine,

nu-i încă vremea

să-mi las

speranțele-n

noroi.

Silvia Urlih 26.03.2018

CONTRACTUL A FOST FALS - Silvia Urlih

Sunt femei

ce și-au pierdut crezul,

viața,

întregirea,

și-au pierdut visul în doi,

vis

ce l-au avut acasă,

s-a frânt cerul vieţii lor,

le apasă negăsirea,

s-a rupt inima în două,

greutatea o apasă.

Merg pe drum fără hotar,

e pustiu,

parcă-i eclipsă,

dealuri fără văi își sunt,

se roagă,

imploră sfinții,

sunt ca ţipăt de cocor ce-şi jelesc

cocorul lipsă,

plânge cerul jalea lor

de se clatină

şi munţii.

Sunt femei care-au crezut

în frumosul

căsniciei

și-au pus sufletul pe tavă

celui ce „le-a cumpărat”

au crezut în vorba lui

și-n contractele hârtiei,

dar,

contractual a fost fals…

au crezut,

s-au înșelat

Silvia Urlih 26.03.2018

SIHASTRU FĂRĂ LUME - Silvia Urlih

Îmi pare că trăiesc într-o altă lume,

o lume nouă,

o lume bună și fără asfințituri,

dar,

cum s-o fac să fie omenire

când în lumea mea

se află

doar un singur om?

Am aflat printre ierni și veri

o lume albă

şi curată,

o lume fără patimi

o lume fără-ntunecimi…

o fi doar un vis?

O fi un plus ce n-are total

din două cifre?

Ştii,

semnul stingher

nu adună,

nu scade,

nu înmulțește

și nici nu împarte…

semnul meu este de la o vreme,

punctul.

Din cifre,

semnele grafice

şi până la total,

lipsește…

OMUL,

lipsește OMENIA,

lipsește RESPECTUL,

lipsește IUBIREA de OM.

Din adunări și înmulțiri,

rezultatul

e doar praf,

rezultatul mi-e mereu….

unu,

un unu sihastru fără lume,

o altă lume,

o lume

cu un singur OM,

eu,

eu și universul meu.

Oare să-mi fiu

singura făptură

care să-mi umple universul?

Unde ești lume ?

Silvia Urlih 26.03.2018