Iubite,
de ieri
ne plouă a
florile de tei,
ne plouă cu
oceane
și râuri de
lumină,
vezi ?
plouă cu iarnă
și cu ghiocei,
iar ploaia
lor ne cântă
a cântec,
în surdină.
Vezi ?
ploaia
norilor ne strigă
și se zbate,
iar soarele
se-ascunde
printre ramuri,
mi-ai spus
că noaptea
ne va fi liant,
că nu ne va
desparte,
și nu ne va
trezi,
bătându-ne
în geamuri.
Iubite,
de ieri,
floarea ce și-a
fost destin,
a obosit,
și-a luat de
la amurg scurtă vacanță,
o clipă s-a
culcat
sub teiul
înflorit,
dar
nu mai aude
că îi cânți
vechea
romanță.
Iubite,
auzi cum
plouă
cu florile
de tei?
Auzi cum
teiu-n iarnă,
se scutură
de floare ?
Știi,
eu mi te-am
strâns buchet,
buchet de
ghiocei,
dar ghiocelu-n floare,
spre
amurgire,
moare.
Silvia Urlih 03.03.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu