Mi-e
dor
de acordul
chitarelor,
chitare
ce-au
plâns fără noi,
pianu-ntr-un
colț mă așteaptă
pe
clape
să
scriem cântarea,
în
cântecul lor se ne-ascundem,
să
fim
un
copac în zăvoi,
copacul
ne fie
„acasă”,
acasă
ne fie-așteptarea.
Te
văd
și te
simt în oglindă,
oglinda
ne
este destin,
spre
mine întinde un ram,
iar
ramul
să-mi
fie izvor,
îmi
ești
frunza
verde din mugur,
îți
sunt
floarea
albă de crin,
îmi
ești
trup
de brad înverzit,
îți
sunt
frunza
prinsă în dor.
Silvia Urlih 15.03.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu