Sunt discul negurii sub ploaie,
sunt tiv albastru,
miez de-azur,
sunt nor pe braţele de soare,
furtună
tremurând prin raze,
sunt trenă-n zbateri şi trăiri
ce-adună pietre
şi nisip,
sunt ochi de lac care-și ascunde
nufărul alb
fără de pată.
Sunt aripă deschisă-n zbor,
sunt vrere,
gânduri
și dorinți
sunt palma ce adună-n ea
și munți și ape
și trăiri
mă iau în brațe și îmi spun :
„ mâine va fi o nouă zi”,
mă-mbrățișez cu universul
și îmi dau voie
să aștept.
În drum de ploi, de vânt şi tunet,
clădesc şi-adun trecut pierdut,
privesc la muntele din spate
și urc
spre piscuri neatinse,
pașii mă poartă peste nouri
să-mi regăsesc
pădurea verde,
sunt ce am fost,
n-am fost ce sunt,
dar fi-voi
ce n-am fost vreodată.
Silvia Urlih 12.03.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu