PLÂNGE DUMNEZEU - Silvia Urlih

Coboară braţe din înalt

s-arunce de pe frunte

sudoarea nemiloasă

şi negura durerii,

privește Fruntea-naltă

cum

omul chinuiește

natura fără vină

ce doar îi dăruiește

Se nasc  scântei de furie

ce-a strâns fruntea cernită,

se-adună în venin

tot gândul de durere,

aruncă tot năduful

ce i s-a strâns sub tâmple,

ar vrea să-ngroape răul

ce a ciuntit

pământul.

S-a spart oglinda mării

de-atâta suferință,

s-a răzvrătit și zarea

și noaptea din pământuri,

Îl doare nedreptatea

și răul din adâncuri,

vrea să-și reverse albul

să spele iar

păcatul.

Ce rău îl doare pe Dumnezeu urâțenia lumii !!!

Plânge cu lacrimi de foc

și-ar vrea să-și salveze copiii.

Plânge Dumnezeu,

plânge natura,

plânge pământul.

Silvia Urlih 27.03.2018