Iubite,
te-nvârți în hora nopții,
iar noaptea te gonește,
te-ascunzi printre cuvinte,
cuvintele
mă mint,
spui vorbe fără sens,
dar,
ziua le cosește,
le strânge-n snopi de spini,
te-nvârți în labirint.
Iubite,
cuvintele omoară,
aruncăle-n deșert,
nu te mai amăgi
că pot să cred în ele,
îmi sunt
grâu de colivă,
iar grâul e nefiert,
nu te juca cu mine,
căci
eu urc către stele.
Iubite,
de azi îmi ești trecut,
trecut fără de mâine,
am ars
în lumânarea aceleiași
făclii,
ți-am dat un cozonac,
tu ai crezut că-i pâine,
și ai fărâmițat-o,
crezând
că o să-mi fii.
Silvia Urlih 03.03.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu