Avem dreptul să-i judecăm pe alții ?- Silvia Urlih

Avem dreptul să-i judecăm pe ceilalți ? Ne dă cineva acest drept ? Cine suntem noi să-i judecăm pe ceilalți, atâta vreme cât sunt alegerile lor? Avem dreptul să-i judecăm pe alții, înainte de a ne analiza și „judeca” pe noi înșine? De ce vedem paiul din ochiul celorlalți și nu vedem parul din ochiul nostru ?  

Da, avem dreptul să judecăm anumite fapte reprobabile, atunci când se încalcă drepturile omului. Avem dreptul să luăm atitudine față de un om violent fizic sau verbal. Dar, nu avem dreptul să judecăm alegerile celor care… își aleg drumul în viață, chiar dacă e greșit. Putem da un sfat, dar, nu-i putem judeca alegerile. Oamenii își aleg drumul în viață, în funcție de ceea ce mai au de vindecat.

Persoanele care au crescut într-un mediu iubitor, unde părinții s-au respectat și s-au iubit reciproc știu, înțeleg și conștientizează că nu toți suntem egali, știu că suntem diferiți, în funcție de educația primită și mai înțeleg că este imposibil să avem aceleași păreri și viziuni față de viață. Conștientizează că uneori ideile omului de alături sunt mai bune decât ale lor și știu să le respecte, dacă sunt argumentate.

            Dacă în copilărie au fost lăsați și încurajați să-și manifeste emoțiile, dacă au fost învățați să și le controleze, aceste persoane, în momentele tensionate își vor păstra calmul și vor găsi soluții pentru problemele nerezolvate.

M-am întrebat adeseori de ce unele femei aleg bărbați care le manipulează. De ce ? Pentru că, încă din copilărie s-au lăsat manipulate, maltratate și umilite. Ele, bietele de ele, nu au cunoscut altceva. Ele, bietele de ele, așa au fost educate în familie, inclusive de mamele care și ele au fost maltratate și manipulate emoțional. Ele, bietele de ele, căutau ceva și nu știau ce. Căutau iubire, afecțiune, înțelegere și încurajare. Dacă nu au găsit la părinți, au tot căutat în partener.

Femeile care au crescut în familii unde tatăl deținea controlul asupra soției și a copiilor, un tată autoritar care o mai și lovea pe mamă, la maturitate se vor implica relații toxice, asemeni familiei în care au crescut, deoarece rănile din copilărie nu au fost vindecate. O femeie care în copilărie a dus lipsa iubirii paterne, dar care a dorit să-i demonstreze tatălui că-l iubește, va începe o relaţie intimă mult mai devreme, pentru că va alege „să fugă” din familie și va alege greșit.

O femeie care a dus lipsă de iubirea tatălui, se va simți în permanență inferiorioară în fața partenerului. Se va lăsa manipulată, va trece cu vederea peste viciile lui și va face orice îi va sta în putință, ca să nu-l piardă. Din nefericire își va alege un partener de viață cu probleme de în comportament, manipulator și cu vicii. De ce ? Pentru a o întoarce în copilărie, acolo unde era într-o continuă luptă cu ea însăși pentru a demonstra că este bună și că merită să fie iubită.

Din nefericire, rănile copilăriei duc spre durere, iar negarea trecutului duce de fiecare dată spre aceleași alegeri greșite.

Unele femei se „trezesc” la un moment dat, înțeleg că ceva este în neregulă cu ele, înțeleg de unde le vine problema și caută ajutor la specialiști.

Oamenii ne sunt oglidă. Ei apar în viața noastră pentru a ne arăta  ceea ce ascundem de fapt în adâncul sufletului nostru.

fragment din cartea „Gânduri pribege” - Silvia Urlih
06.06.2019