Până când dai vina pe părinți? - Silvia Urlih

Of, Doamne, că încurcate  ne mai sunt cărările…nu cărările Tale, ci ale noastre.

De ce spun asta ? Pentru că mereu oamenii dau vina pe Tine și pentru că nu vor să recunoască, că gândurile sunte cele care ne guvernează viața.

Gândurile, mai ales cele negative, ne îndepărtează de dorințele și visurile noastre. Ne blazăm, (acum când e la modă să dăm vina pe rănile nevindecate ale copilăriei, deci, pe părinții noștri) și nu mai facem nimic pentru a evolua. Am găsit vinovații, deci, suntem așa, pentru că părinții noștri ne-au educat în acest mod.

Nu-i așa că te apasă gânduri care nu-ți dau pace ziua, dar nici nu te lasă să dormi? Pe chipul tău nu se citesc aceste gânduri ascunse, dar ele persistă, stau bine ascunse în mintea ta, în inconștientul tău și, ce-i mai grav, ies la suprafață când nici nu te aștepți.

De câte ori nu ți-ai spus că părinții sunt cei care te-au determinat să fii omul de azi ? De câte ori nu ți-ai spus că e ereditar: boala, obezitatea, nenorocul, sărăcia.

Cică ar fi blestem din familie. Și în spatele blestemului ne place să ne ascundem. Dar, ce e acela blestem ? Sunt tot energii negative transmise de la unul la altul, din tată în fiu, sau de la mamă la fiică, etc.

De câte ori nu ți-a spus că :provin dintr-o familie modestă, cu puține posibilități financiare și, dacă ei nu mă ajută, cum să urc eu pe scara socială? De ce te-ar ajuta părinții ? Părinții te-au crescut, așa cum au putut ei, te-au dat la școală. Unde este inițiativa ta?

De câte ori nu ți-ai spus: părinții mei nu m-au iubit, deci nu știu ce e aceea iubire. Cum să nu știi ce e aia iubire, când, încă de la naștere am fost dăruiți cu acest dar?

De câte ori nu ți-ai spus că: părinții mei nu știau carte, deci, cum să mă îndrume să fac o facultate? Unde este dorința ta de a-i depăși pe părinți în ceea ce privește educația ta?

Ți-a plăcut să-ți cauți vinovați în afara ta.

Nu crezi ce e momentul să încetezi în a-ți mai învinoivăți părinții ? Atât au știu și putut ei, la vremea lor.

Tu, omule care te tot victimizezi, de ce nu „furi” de la viața altora ce-i mai frumos?

Nu-i așa că-i ușor să lași toată  vina neîmplinirilor tale, pe umerii părinților? Ce ai făcut pentru a-ți depăși limitele educației pe care ai primit-o ? De ce nu ai luat atitudine vis-à-vis de dorințele și visurile tale? De ce? Pentru că nu ai făcut nimic pentru tine, pentru a te dezvolta și pe plan social și în plan personal.

Și eu am fost un copil chinuit de părinții mei. Și mie mi s-au impus multe restricții și mie mi s-au pus bariere „Prea multă școală prostește” și eu am fost pedepsită și bătută și eu am fost un copil nedorit și neiubit. Ce crezi că am făcut eu? Nu mi-a plăcut ce am văzut în familia mea, dar mi-a plăcut ce am văzut dincolo de ea. M-am luptat cu mine, pentru a-mi depăși limitele. Am terminat chiar și o facultate. Și, știi ceva? În anii 60-99, nu se „bătea monedă” pe autocunoaștere, stimă și încredere în sine.

Faptul că ai fost privat în copilărie de multe lucruri, de iubire sau mai știu eu ce, nu înseamnă că trebuie la infinit să rămâi închistat în trecut. Tocmai faptul ca ai avut părinții pe care i-ai avut, ar trebui să te determine să înveți ce este acceptarea fața de tine, ce este încrederea de sine, ce este iubirea și multe altele. 

Când îți accepți calea, nu mai căuta vinovați în stânga și-n dreapta, pentru că tu-ți ești singurul vinovat.

Acum trebuie să fii atent la fiecare persoană care-ți intră în viață. Unele te pot redirecționa pe calea cea  bună, altele te pot ajuta să te vindeci de rănile trecutului.

Încetează să-ți mai spui : Îmi e frică de schimări, dacă îmi voi face mai mult rău? Firma nu mă plătește, dar măcar am un loc de muncă. Nu sunt fericită cu soțul meu, dar, ce să fac, avem o casă, o mașină și trei copii. Ce schimbare să fac?

Schimbarea-i dureroasă, evoluția la fel, dar, să nu uiți un lucru esențial: Nimic nu doare mai tare decât să rămâi acolo unde nu simți că ești tu însuți, nimic nu doare mai tare decât să tot porți măști zâmbitoare, în spatele cărora să urlii de durere, cu vorbe.

Am mai spus-o și-o repet. Atunci când sufletul nu se mai simte confortabil în „haina de împrumut a trupului” evadează în boli. Toată lumea știe că față de un om bolnav, toți au milă. Li se oferă atenție.

Greșit, eronat, fals. Toată lumea o face de fațadă. Iar tu, om prost ce ești, ce ai rezolvat? Te-ai îmbolnăvit degeaba. Nu doar că nu primești iubire, primești indiferență. Poate că 1, 2 9 luni, primești atenție mai specială. Repet, atenție și nu iubire. Apoi, toți îți vor întoarce spatele. De ce? Pentru că, fiecare își are problemele lui, fiecare își are rănile copilăriei lui, fiecare are frustrările lui, fiecare e obosit de oboseala lui. Crezi că-i mai trebuie cuiva bolile altuia ? Nici pe departe. Fiecare dintre oameni caută să se înconjoare de oameni sănătoși și veseli , pentru a uita de problemele lor.

Concluzia ?  Muncește tu cu tine pentru a-ți alunga gândurile care-ți blochează evoluția în viață. Eliberându-te de gândurile trecute, (mai vechi sau mai noi), vei lăsa mai mult spațiu sufletului să se încarce cu lumina divină.

Nu-ți mai învinovăți rădăcina, esența nașterii tale, pentru că greșești enorm. Părinții te-au crescut așa cum au știut ei. Restul, alegerile tale, sunt doar ale tale.

fragment din cartea „Gânduri pribege” - Silvia Urlih
21.06.2019