NU POT SĂ-ȚI DAU TRECUTUL MEU - Silvia Urlih

Dac-aș putea,

ți-aș da ochii

să vezi prin mine,

dac-aș putea,

ți-aș da sufletul,

să știi cine-am fost,

dac-aș putea,

ți-aș da inima,

să bată pentru tine,

dac-aș putea,

ți-aș da viața,

să știi ce-am trăit.

Dac-aș putea,

ți-aș da mările

în care-am înotat,

dac-aș putea,

ți-aș da munții

pe care i-am urcat,

dac-aș putea,

ți-aș da norii

care au plâns cu mine,

dac-aș putea,

ți-aș da pădurile

care mi-au fost renăscare.

Dac-aș putea,

ți-aș da îngerii,

fluturii mei păzitori,

dac-aș putea,

ți-aș da cerul

care mi-a fost „acasă”,

dac-aș putea,

ți-aș da macii

care mi-au fost descântec,

dac-aș putea,

ți-aș da lumânarea,

lumânarea ce-mi sunt.

Dac-aș putea…

dar,

nu pot să-ți dau trecutul meu,

îți dăruiesc doar prezentul,

cu mine,

așa cum îmi sunt,

așa,

cu ochii, cu inima, cu viața,

cu marea, cu munții,

cu pădurile,

cu macii

și cu lumina mea.

Silvia Urlih - 04.05.2019