Viața e o joacă a destinului ?!- Silvia Urlih

Oare să am iar nevoie de o spovedanie publică ? De ce ar trebui eu să abordez acest subiect? ALCOOLISMUL

Poste că a trebuit să mai înțeleg o altă lecție a destinului meu, poate că a trebuit să mai urc o treaptă spre LUMINĂ?

Tata. Tatălui meu i-a plăcut să bea de când îl știu eu. Atunci când bea, era foarte vessel, plin de glume și iubăreț. În rest, când era treaz, era foarte dur și ferm. De multe ori îmi doream să fie puțin amețit.

Mama. Mamei mele nu i-a plăcut să facă asta, nu i-a plăcut băutura, ba mai mult, mereu vedeam certuri în casă pe tema băuturii. Mereu îl certa pe tata că bea, deși mie, atunci când era amețit, îmi plăcea foarte mult, penru că erau singurele dăți când mă lua în brațele lui puternice. 

După ce a murit fiul lor ( fratele meu), au ales și unul și celălalt să-și înece durerea și suferința perderii băiatului lor, în alcool. Ăsta le-a fost refugiul.

Mă întreb eu acum, eu, eu ce lecții am avut de învățat în această viață ? Oare încă nu i-am iertat?

 Trebuie să-i iert pentru că i-am judecat atunci când își găseau alinarea în alcool, făcându-și rău sănătății.  Mă întreb și acum, după mulți ani în care am crezut că i-am iertat, cum să fac să-i iert că i-am judecat ?

Ce trebuie să mi se întâmple? Să aleg să accept să intre în viața mea un alcoholic, pe care să-l ajut să se vindece? Să aleg cumva să devin (Doamne ferește) și eu alcoolică (eu detest și-i judec încă pe alcooliști) pentru a înțelege ce l-a determinat să aleagă această boală? Să nu mai judec pe nimeni pentru că a ales să-și verse oful în alcool ?

Da, acum știu, dar atunci nu știam că alcoolismul e o boală, o boală incurabilă, o boală de care te poți vindeca doat tu singur, o boală a sufletului. Acum 30 de ani, nu știam că alcoolismul e o boală. Acum știu că de această boală te poți vindeca, nu singur, ci cu ajutor specializat. A evada în alcool, nu e o rezolvare a problemelor. Doar cei slabi acceptă să renunțe la lupta cu viața și cu încercările la care ești supus..

Îți trebuie multă voință ca să te poți vindeca de nemernica asta de boală și cu siguranță nu o poți face de unul singur. De fapt nu cred că există cineva care să se vi vindecat de unul singur de dependența de alcool.

Și da, acum înțeleg de ce părinții mei au ales să-și plângă suferința în felul lor. Au ales să uite de moartea fiului lor, refugiindu-se în băutură. Au ales să se refugieze în boală.

Nu pot uita nici acum că,  atunci când deschideam poarta casei în care am crescut, indiferent de ora la care veneam, mama urla și-și chema fiul. Încă îmi urlă în urechi urletul de mamă. Încă o aud, deși a trecut de atunci mult timp.

Cum de am putut să o judec ? Cum de am putut să o cert că nu e bine ce face?

Tata ? Tata își plângea fiul în tăcere, dar tot cu vinul își „alina” suferința pierderii singurului lui băiat.

Mă tot întreb, dacă le-am înțeles durerea, de ce atunci când intram în casă și-i vedeam pe ambii băuți, mă durea rău de tot? De ce atunci îi certam și nu-i înțelegeam? 

Părinții mei au plecat demult dincolo de nori. Au plecat înainte de vreme. Dorul de Doruțul lor (așa îl chema pe fratele meu, Doru), i-a ucis înainte de vreme. Pot spune acum că au ales să se sinucidă, recurgând la alcool.

Se spune că, dacă nu-ți vindeci trecutul, atragi în permanență oameni care „să te ajute” să te vindeci. Oare o să atrag în viața mea oameni care, în urma traumelor suferite, au ales să evadeze în băutură ?

De ce aleg oamenii să-și vindece suferința prin alcool ? De ce nu aleg să se vindece prin rugăciune ?

Sincer, încă nu am un răspuns. Poate că, până voi închide ochii și nu-i voi mai deschide, voi afla. Și, dacă voi afla răspunsul, cu siguranță că mă voi spovedi iar foii albe de hârtie.

Ce pot spune cu certitudiene este că, părinții mei s-au dus, destul de tineri, pentru că și-au ales moartea înainte de vreme. Au ales să fie cât mai repede alături de fiul lor

Ca și concluzie ? Alcoolul nu face altceva decât să-ți omoare trupul. E un altfel de drog care te face cum-necum să treci peste suferințe, neîmpliniri, frustrări și frici.

Părinți ai mei….Vă iert că ați ales să plecați înainte de vreme și mă iert că v-am judecat. Vă iert din suflet și cu lacrimi în ochi.

Viața e o joacă a destinului.  Alegerile ne aparțin. Alegem să luptăm, sau să ne pierdem în vicii.

fragment din cartea „ Gânduri pribege” - Silvia Urlih
08.06.2019