Am înhămat caii
la ușa sufletului
și-am alergat cu timpul,
înapoi în timp,
am vrut să-mi fac din ani
trofeu
nețărmuritului
am vrut să-i prind în piept
la mine-n anotimp.
Căruța ,
m-a plimbat
prin anii mei fugari,
pe drum bătătorit
de lungi îngenunchieri,
m-a dus pe vârf de munte
prin râuri
și ghețari,
dar niciodată
nu am rămas încătușată-n ieri.
Și ușă și ferestre
mi-s astăzi
larg deschise,
caii mei albi
aleargă spre veșnic
necuprins,
cărările albastre
de Dumnezeu promise
mă vor conduce
astăzi
spre eul meu
din vis.
Silvia Urlih 18.03.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu