Cu timpul prins la butoniera
timpului
și clipe adunate
în ghirlande,
m-am așezat la masă
cu golul trupului
și mi-am propus
să-l umplu
cu rădăcini flămânde.
Am stat de vorbă
cu timpul
din clipa mea străină
și-am înteles
că viața este cântec ,
e speranță,
că orele din timp
sunt gata iar să vină
să-mi umple cu iubire
trupul
făcut zdreanță.
Mi-am luat în brațe ora
din timpu-ntârziat,
mi-am descuiat
prezentul
din vechiul labirint,
cu cheia fericirii
trecutu-am încuiat...
și-am îngropat
tristețea
la margine de vânt.
Silvia Urlih - 15.03.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu