Dimineți
cu rouă-n gene
șerpuiesc amețitor,
curg
din valul gândului
peste buzele amare,
freamătă-n cuvinte albe
cu nisipul
mișcător,
sparg pe maluri
flori de gheață
și aleargă peste mare.
Diminețile-s sărace
fără nopțile
flămânde,
care vor să devoreze
gheața
șerpuind prin lună,
vor să rupă
în cădere
cărnurile tremurânde,
rătăcite în pustiul
vieților
și-a lor osânde.
Dimineți apăsătoare
care alergați
spre soare
căutând
cu disperare primăverile
din iarnă,
dezbrăcați-vă de spaima căutărilor
amare,
așteptați,
nu mai strigați,
primăvara se întoarnă!
Silvia Urlih 29.03.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu