UNESC DESTINUL ! - Silvia Urlih

De ce mă strigi

din negura uitată

și-mi tulburi

munții

neumblați,

de ce nu-mi lași

grădina

din soare adunată

să mă-nsoțească

spre sorii tămâiați ?

De ce îmi chemi

din depărtate timpuri

trecutul

să-mi aducă

noi căderi.

să-mbătrânească

cu iarbă arsă

anotimpuri

pe care vreau

să le-nverzesc cu învieri?  

De ce îmi tulburi

râul dintre ceruri,

cu glasuri veninoase

de absint,

de ce îmi torni

pe vena vieții

geruri,

când eu alerg

să ies

din labirint ?

Închisă-mi este ușa

spre trecut,

închis

îmi este plânsul

dintre ere,

deschid azi cerul

din astrul nenăscut

și îmi unesc destinul,

inel

                                                            din două sfere.

Silvia Urlih 16.03.2013