copac
cu frunze înrădăcinate,
m-aș îngropa
în rădăcina mea uscată,
aș hoinări în adormiri
cu visele deșarte,
m-aș rătăci
cu iarba
pe dealuri aruncată.
De n-ai fi tu,
luceafăr
scoborât din lacuri,
m-aș căuta și astăzi
printre versuri,
mi-aș spune
că pământul meu
nu are leacuri
să-mi oblojească sufletul
cu universuri.
De n-ai fi tu,
copilul florilor din primăvară,
m-aș ofili
în floarea
din câmpie,
m-aș rătăci
în seara mea din seară
și nu m-aș regăsi
în clipa mea
ce va să vie.
De n-ai fi tu,
pleoapă să-mi fii
pe suflet,
aș mai rămâne încuiată-n
lacrimi,
m-aș tot împiedica
de pașii triști
din umblet
și crucea
mi-ar fi
piatra grea
din patimi.
Silvia Urlih 12.03.2013
Frumos! Felicitari!
RăspundețiȘtergere