Într-o carte cu-amintiri
ce-a scris-o pământul,
am pictat
o viață-ntreagă
de brumă albită,
a plouat sufletu-n ea,
mi-a dictat-o gândul,
este
cartea vieții mele
de drumuri
croită.
Se
întorc
din când
în când,
vremuri
din trecut,
sunt
ca
boabele de rouă
ce îmi
spală gândul,
se
întorce iar în mine
vață
ce-am
avut,
amintirile
revin,
dar le
fură vântul.
Amintirile
se-ntorc
precum
ploi de soare,
dezvelesc
comori
ascunse
în
adânc de suflet,
fericiri
ce am avut
acum
sunt
izvoare,
dureri
ce mi-au fost cândva
s-au
pierdut
în
plânset.
Silvia Urlih 02.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu