Pare c-aș fi pe valul vremii,
ființa mea
cu umeri goi,
pare c-am alergat desculță
prin anotimpuri
fără țel,
pare că timpul ce s-a rupt
m-a găzdui
într-un zăvoi,
pare c-am fost,
pare că sunt,
pare că mâine
mi-e la fel.
Pare c-aș fi noapte-nstelată
ce s-a desprins
de amurgit,
pare că dezgolită merg
spre altă noapte
înstelată,
pare că sufletul mi-a stat
pe colț de lună,
obosit,
pare că
clipa stă în loc,
de mine
parcă e legată.
Pare c-aș fi
vara din câmp
ce se ascunde-n trup
de lup,
pare că m-am fărâmițat
în mii de glăsuiri
de clopot,
pare c-aș fi frunza ce zboară
fără de brațe
și de trup,
pare c-aș fi vulcan ce-așteaptă
ca viața
să îi dea în clocot.
Silvia Urlih 24.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu