Iubite,
azi
ploaia ce se cerne îmi spune
că sunt soare,
un soare
ce n-am fost vreodată-n viață,
mi-arată că sunt munte,
îmi spune că n-o doare,
durerea ce-am avut,
s-a rătăcit
în ceață.
Iubite,
cu ploaia-n ploaie ai plecat
și tu departe,
nu mă mai doare,
dar,
doare c-ai durut,
când m-ai urcat pe nori,
credeam că ne vom fi
nemoarte,
dar m-ai ucis încet
și-n mine am căzut.
Iubitul meu ce-ai fost
și nu-mi mai ești
vreodată,
știu,
m-ai iubit,
însă iubirea ta cu lănci m-a săgetat,
ai otrăvit cu vorbe
iubirea ce-n ceruri ne-a fost dată…
așa a fost să fie,
așa în astă viață
ne-a fost dat.
Silvia Urlih 25.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu