Brațul
mi-e-mbrăcat în aripi,
aripi albe de lumină,
negrul ce-l purtam cândva,
îmi rupea trupu-n bucăți,
crinii au plouat pe mine,
m-au plouat…
și în surdină
inima mi-a oblojit-o,
nu mai sunt
ca-n alte dăți.
Şi-a rupt cerul o bucată din oglinda lui
curată,
mi-a-nfipt-o-n piept
ca suflet,
în suflet
să mă-nveșmânt,
aripile-n zborul lor,
universul mi-l arată,
cerul, marea și pădurea
să îmi fie-n viață,
cânt .
Aripi albe de lumină
îmi îmbracă-n taină
trupul,
bine mi-e când infinitul mi-e aproape,
mi-e în mine,
depărtarea îmi e oră, ora-mi spune
că mi-s timpul,
îmi sunt timp,
îmi sunt lumină,
îmi sunt zborul…
și mi-e bine.
Silvia Urlih 13.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu