Mi-am pus stavilă căderii,
căderea
să nu mă doară,
sub genunchi
mi-am pus o cruce,
crucea
să îmi fie pernă,
în plete mi-am prins mălin,
să miros a primăvară,
palmele
mi le-am întins spre lumina mea
eternă.
La urechi
mi-am pus cerceii unși cu soare
și cu smirnă,
inima
mi-am învelit-o în buchet,
s-o dau cadou,
cadoul
l-am îmbrăcat
în izvoare de lumină,
lumina s-o dăruiesc,
să îmi fiu
germen din nou.
Mi-am pus busuioc în suflet,
sufletul
să-mi fie pană,
aripi am
și știu să zbor,
deci,
căderile nu dor,
sunt un om,
sunt o femeie,
sunt o simplă pământeană,
din căderi am învățat,
căzăturile-mi sunt zbor.
Silvia Urlih 06.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu