Mai ține-mă o clipă
în palma ta
iubite,
iubirea ta,
mi-e jarul
crescut dintre văpăi,
scântei răsar din noi,
din umbre
neumbrite,
alunecăm din ceruri,
ne pierdem
printre văi.
În clipa ce ne pierde,
să pierdem
o secundă,
secunda
să ne pară un veac
de-mbrățișări,
iubirea să o-ncepem
în vara
ce ni-i undă,
și să o înghețăm
în iernile
din mări.
Mai plimbă-ți alinarea
prin pletele-mi
cărunte,
încărunțitul
vieții
să țină-o veșnicie,
să nu mai așteptăm
să mai urcăm
un munte,
muntele
să ne pară
secundă-n agonie.
Mai dă-mi o-ncărunțire,
căruntul
mă-nfioară,
trupul
mi-e jar în sobă,
stinge-l
cu foc divin,
în mângâieri mă-doarme,
focul de jar separă,
mai cântă-mă-n colindă,
sămânța
pune-o-n crin.
Silvia Urlih 06.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu