Ce-adânc
mă sapă durerile
lumii,
ce greu
mă apasă
pe umerii mici,
ce greu e s-asculți
plângerea nopții
când tu
ți-ești prea mic,
iar munții-s pitici.
Ce greu
mă apasă plângerea florii
când ea
își dorește
în zori să-nflorească,
când
nu mai am apă s-o ud
ca să crească
și-i văd ofilirea
din ochi
cum o uscă.
Ce greu
îmi e darul ce-n dar
l-am primit,
ce grea
e ofranda
ce-n cer o voi duce,
ce greu
mi-e să scriu
când totu-i ursit,
ce grea misiune,
ce-amar este-n dulce.
Ajută-mă Doamne să-mi joc rolul sacru,
ajută-mă-n zori din nou să-mi fiu soclu,
ajută-mă Doamne să nu-mi fiu masacru,
ajută-mă Doamne să nu îmi fiu cioclu.
Silvia Urlih 19.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu