Când am plecat,
n-ai spus nici un cuvânt
să mă oprești,
fruntea în palme doar ți-ai pus
și ai tăcut,
tăcerea ta
mi-a spus că
nu mă mai iubești,
fruntea din palme mi-a răspuns
la cântecul meu
mut.
Când am plecat,
o lacrim-am lăsat
în urma mea,
speram cu ea să-ți speli
și gândul
și tăcerea,
dar tu ai luat-o-n grabă
și mi-ai făcut-o stea,
o stea
care să-mi legene în nopți
durerea.
Dar am plecat
și-n urma mea izvoare-ți curg
șuvoi,
vrei chipul să mi-l vezi,
nu are rost,
privirea n-o întorc,
degeaba în genunchi mă rogi
să fim iară în doi,
eu am ales,
firul vieții mele
singură mi-l torc.
Silvia Urlih 06.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu