Simt
dor de imposibil
să rup
petec de cer,
mi-aș pune albastrul lui
pe rana
ce mai doare,
îmi stă gându-agăţat,
ca frunză-n conifer,
îmi vărs albastrul lui,
să-mi fie iar
culoare.
Simt
dor de imposibil
să-nșir litere-albastre,
mi-aș pune în pădure
stelele
în ierbar,
mi-s gânduri fără sorţi,
vise
sădite-n glastre,
nu mă întorc în ieri,
căci
mi-este în zadar.
Pare că-s suspendată,
n-am talpă de-nceput,
n-am sprijin,
dar plutesc sub petec
de albastru,
sunt
dor de imposibil,
sunt
drum ce n-am avut,
îmi rup petec de-nalt
spre Poarta
ce mi-e astru.
Silvia Urlih 03.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu