Răniţi sunt făr` de luptă,
și-nfig singuri în piept
suliţa durerilor,
fără de război,
stau îngenunchiaţi de timpuri,
nu văd
drumul drept,
răniți
au plecat de-acasă,
cărți fără de foi.
Au căzut
robiți de gânduri,
gânduri fără rost,
și-au cerut robire vieții,
viața i-a-nrobit,
în genunchi
își caută
în lume-adăpost,
pașii-i duc spre înrobire,
mersul l-e umbrit.
Rădăcinile îi dor,
sărută pământul,
crengile li se-ofilesc,
grei își sunt
ca piatra,
se apleacă tot mai mult să nu-i fure
vântul,
se cred blestemați de soartă,
dar…
nu-și află vatra.
Silvia Urlih 08.05.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu