Pe trupul meu
îngălbenit de vreme,
mi-a răsărit azi
un boboc de crin…
mi-a spus pe nume,
mi-a spus c-o să mă cheme
să aruncăm în mare
împreună
spin după spin.
Am luat floarea de crin
ce a crescut pe mine
și am pornit să căutăm
o mare…
o mare peste care
nu se cern suspine
ci plouă…
plouă peste timp
cu soare.
Cu floarea mea de crin
ce mi-a crescut pe trup,
am înotat
în marea mea cu soare,
am aruncat cu gândul
spinii ce s-au rupt
din crinul ce-a crescut
pe trupul meu
din mare.
Silvia Urlih 13.01.2013
Frumoase versuri. Am simtit in ele puterea de a ierta , puterea de a spera, bucuria ce se naste din eliberare........ Am ramas cu un sentiment de usurare, de zbor spre divin....
RăspundețiȘtergereFelicitari ! Esti un izvor nesecat de optimism .
Mulțumesc Ana !
ȘtergereDeși uneori scriu versuri triste sunt o optimistă. Tristețea o uit între cuvintele așternute în poem.