Pe drumul tinereții,
o lacrimă-n cădere,
s-a descălțat de suflet
pe câmpul nearat,
și-a strâns în palme visul
sfărmat între unghere,
și a fugit cu timpul
ce timpul
i-a furat.
O lacrimă tăcută
în plâns și nenoroc,
a răsărit o clipă
și a rămas pe stele,
și-a prins în plete nuferi
și flori de busuioc,
a stat apoi o clipă,
ascunsă între ele.
În curgerea tăcută a lacrimii
spre iarnă,
și-a prins în piept
un strop
din bunul Dumnezeu,
în palmă
și-a culcat o soră ca să cearnă,
o lacrimă tăcută
iar lacrima …
sunt eu.
Silvia Urlih 20.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu