Într-o rătăcită seară
sub oceanul poleit,
mi-a ieșit în cale luna
în albastru-i satinat,
m-a oprit din mersu-mi iute
și mi-a spus
abia șoptit,
că e vremea să schimb negrul
într-un alb imaculat.
Agățat de brațul zile
și cu mintea nicăieri,
i-am răspuns așa-ntr-o doară
că de negru
mă dezic,
că în azi mai pot rămâne
deși astăzi parcă-i ieri
și că cerul mi-e înaltul
că-s doar om
un punct…
nimic.
Într-o rătăcită seară
mi-am prins visele
la brâu,
am plecat spre albul lunii
agățată de luceferi,
mi-am golit uitarea-n sac
și
am aruncat-o-n râu,
negru-n alb l-am îmbrăcat
și mi-am pus pe umeri
aripi.
Silvia Bya Urlih 30.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu