Sufletul
își face casă
în magnolia din curte,
se apleacă după soare
soarelui cântându-i lin,
își găsește printre vene sânge
zilelor lui scurte,
dar își ară frunza albă
semănându-și dulce chin.
Rădăcina din pământuri
îl apasă uneori,
plânsu-i crește
printre vene după aer
scormonind,
caută un fir de lână
să se urce printre nori
să nu-l uite în grădină
lângă lacul lui plângând.
Sufletul
la suflet strigă
cere-un pic de îndurare,
trupu-i părăsit de sevă
se apleacă rătăcit,
caută un strop de lună
se închină la altare,
și se-ntoarce iar în casa
de unde ieri
a ieșit.
Silvia Urlih - 17.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu