CUVÂNT RĂSTIGNIT - Silvia Urlih

Cuvinte aleargă ,

se sparg

în glasuri mute,

ecouri de silabe

se-aud dinspre zenit,

se-ascund

sub masca acră

și nu vor să asculte

cântecul pur al vieții

venit

din infinit.

Mă răcorește vântul

cuvântul

mă-nvelește,

rămân

să-mi caut cerul

din gândul ce-a murit,

cu glas pierdut prin lume

simt

că îmi înflorește,

iubirea din cuvânt…

cuvântul ce-a muțit.

Glasul fără ecou

prin lume rătăcit,

îmi răscolește simțul;

m-apasă presimțirea

că viscolul din mine

nu-i viscolul

din schit…

este cuvânt

în moarte

ce-așteaptă răstignirea.

Silvia Urlih 28.01.2013