Tăcute seri mă învelesc
în depărtat ecou,
glasul pământului
mă-nvăluie-n mistere,
în tălpi
îmi cresc
verzi rădăcini din nou,
să mă ridic
din greutatea crucii
cu mir de înviere.
M-adună munții
din îngenunchere,
îmi strâng
în coșul vieții
pietrele pe fugă,
în mine ard lumini
de priveghere,
ce-mi spală cu izvorul
genunchii roși de rugă.
Înnod secundele
într-un minut prezent,
pornesc în fugă
spre ora
stinsă-n ticăit ,
adun în mine pământul
ce-a fost în faliment,
pe munte să răsar
să fiu misterul
venit din infinit.
Silvia Urlih 25.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu