Sufletul e-n sihăstrie…
a plecat să ia lumină,
să mai pun-o cărămidă
la icoana din altar…
albul florilor de crin să adune
în grădină,
în buchete de iubire
Domnului să-i dea în dar.
Din palatul visului
ceru-n suflet mi l-am pus,
masa gândului de lemn
să o fac lăcașul
minții,
să adorm lângă iubire,
să spun ce-aș avea de spus,
să arunc din mine praful
când ajung
să-mi sărut sfinții.
Vorbele se sparg în minte
ca un glas de cremene,
mă înec în lungi ecouri
și mă doare
nevorbirea,
dar rămân să-mi caut cerul,
crinii albi să semene...
suflet fără sihăstrie,
gândul bun
și-n veci …
iubirea.
Silvia Urlih 28.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu