Inimă ce stai pitită
într-un bulgăre de nor
știi că viața ți-e răsfrântă
pe pământ dogoritor.
Tu te-ai înfrăți cu vama
dar apusul nu-i aproape
șterge-ți lacrima și teama
prinde-ți soarele de
pleoape.
Nu mai strânge-n venă
pumnul
palmele ți le deschide
fă-te frate cu alunul
inimă cu ierni timide.
Nu îți plânge iar de milă
inimă cu sânge nins
căci tu poți să-ți scrii pe
filă
universul necuprins.
Inimă, inimă-n foc
ce alergi în al meu trup
tu ești viață, ești noroc
din care o să mă-nfrupt.
Silvia Urlih 17.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu