Călătoresc
cu trenul nopții spre necunoscut,
în geamantan
duc viața mea bătrână,
vagonul este plin de amintiri
care-au crescut
pe trupul
ce va fi țărână.
Cântecul nopții mă leagănă …
poate adorm…
iar trenu-aleargă,
șuieră ca vântul printre ani,
gându-a înghețat
și mi-este somn…
vreau să adorm,
să prind în vis pădurea de castani.
În noapte,
luna îmi zâmbește printre munți,
o rog sfioasă
o mână să-mi întindă ,
să-mi ia bagajul vieții
cu anii mei cărunți,
în infinitul timpului
să mi-i ascundă.
Silvia Urlih 25.01.2013
minunat.....mecanicule
RăspundețiȘtergere