ARUNC FOCUL - Silvia Urlih

Ești jarul

ce mă  arde în tăcere,

ești miezul focului

la mine-n pumni,

din vreascuri

și din mosc

arunci durere

și-mi ningi cenușa ,

fără s-o aduni.

Mă arde focul ,

cenușa mă usucă,

pumnii-i deschid

și sting jarul cu lacrimi,

spun focului să fugă,

să se ducă,

dincolo de pumni, de foc,

de mine însămi

și de patimi.

Cu pumnii-ncătușați

culeg din plâns

o floare,

mi-o răsădesc în suflet,

cu sufletul o ud,

din rouă și zăpadă ,

iubire și iertare

pun sufletului aripi ,

iar focul

între veacuri 

îl ascund.

Silvia Urlih - 28.12.2012