De vorbă
cu tăcerea și uitarea am
stat,
ne-am amintit
despre dor și suspin
împreună-am privit
spre cerul pătat cu lacrimi
înghețate de uscat venin.
Uitarea mi-a spus
zâmbind printre
lacrimi,
că o doare tăcerea
și dorul de ieri
că zâmbind ,
a uitat de patimi
și de zilele ce vin de
nicăieri.
Tăcerea-n tăcere mi-a
spus
că o arde,
că lava-i topește
sufletul pustiu
că uitarea o doare
c-ar vrea iar să cânte
printre cuvinte …
dar e mult prea târziu.
Uitarea și tăcerea
mi-au șoptit, că viața
n-are moarte
că un suflet călătorește
viu
printre morminte,
că viața se rescrie
într-o carte
unde rămân,
doar sfintele cuvinte.
Silvia Urlih 07.12.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu