SĂRUTUL VÂNTULUI - Silvia Urlih

Vântu-mi sărută trupul

ofilit,

în prag de ziuă

lacrima-mi șoptește

că vrea să spele sufletul

tivit,

de norul

ce îl taie

și-l strivește.

De gâtul vântului

ușor pășesc,

peste acordul trist

al unei harpe,

spre cerul verde

unde se adăpostesc,

ca într-un măr

semințele iubirii

de sub pleoape.

Vântu-mi sărută

trupul încă verde,

alei de flori

presară sub pământ,

mă duce unde nimeni

nu mă vede,

acolo ,

unde sufletul

mi-e gând.

Silvia Urlih 27.12.2012